Principalele boli ale legumelor și cartofului

Alternarioza cartofului (Alternaria solani)

În anii favorabili cu veri secetoase poate afecta semnificativ cultura. Boala se dezvoltă intracelular în țesuturile infectate din dreptul petelor. Pe supratața petelor se formează organele de înmulțire (conidiofori cu conidii) dispuse în lanț. Conidiile germinează foarte ușor dând naștere la filamente de infecție. Pentru germinarea conidiilor este suficientă o rouă sau o ploaie de scurtă durată. În timpul vegetației ciuperca se răspândește pe timp de ploaie prin conidii. Factorii externi au influență asupra apariției și dezvoltării bolii. Germinarea conidiilor se produce între 6 și 34° C, optimul de temperatură fiind între 28° și 30° C. Temperaturile de peste 45 C distrug conidiile. Umiditatea relativă a aerului optimă pentru dezvoltarea ciupercii este de 100%. De la un an la altul, ciuperca se răspândește prin tuberculi și prin resturile de plante care rămân în sol și pe care poate trăi ca saprofit. În culturile infectate producția poate scădea cu peste 40%.

Boala se manifestă prin apariția unor pete brune pe frunze (mai frecvent în perioada înfloritului). Acestea sunt bine delimitate, circulare, de aproximativ 1 cm în diametru, prezentând zone concentrice. Pe suprafața lor se observă o pâslă fină, brună, formată din fructificațiile ciupercii. Boala se manifestă mai întâi pe frunzele inferioare și apoi treptat pe cele superioare. Pe timp ploios se răspândește repede și poate trece de pe tufe pe tuberculi, mai ales în timpul recoltării. Pe tuberculi se pot observa pete circulare de culoare brun-închis, aproape negre, ușor cufundate, având cam aceeași mårime ca și petele de pe frunze. Acestea se pot întinde și contopi, cuprinzând o bună parte din tubercul.

Alternarioza solanaceelor (Alternaria solani)

Intervalul de temperatură de la care începe atacul este larg, pornind de la 2-3 C și oprindu-se la 35-37 C, cu temperatura optimă de dezvoltare de aproximativ 28 C. La trei zile după producerea infectiei, în condiții de mediu favorabile bolii, pot apărea primele simptome.

La baza răsadurilor pot să apară pete brune, tulpinița cuprinsă de jur împrejur se ofilește, iar planta moare. Pe frunze apar pete caracteristice, brune, apoi cenușii, prevăzute cu zonalități con- centrice (dungi de culoare mai închisă) și pulbere negricioasă. Frunzele se deformează, se ofilesc și se usucă, începând cu cele de la baza plantei.

Pe tulpini, pețiol și peduncul apar pete ovale, bine conturate și ușor adâncite. Atacul pe fructe se manifestă fie sub forma unor pete rotunde, puțin adâncite, cu zonalități și pulbere neagră pe suprafață, fie sub forma unor fâșii care urmaresc crăpăturile, apărute mai ales în zona apropiată pedunculului. Atacul poate începe și de la vârful fructului.

Antracnoza cucurbitaceelor (Colletotrichum orbiculare)

Condițiile optime de dezvoltare ale bolii sunt: temperatură de 20-24°C și umiditate atmosferică ridicată.

Planta manifestă simptome pe frunze, formând leziuni maronii spre negru, cu margini neregulate, care sunt restricționate de nervurile frunzei. Atacul pe tulpini și pețioli se manifestă prin prezența unor leziuni alungite și puțin adâncite, de culoare maronie.

Pe fructe, boala se manifestă prin formarea unor leziuni adân- cite, circulare, pline cu apă, care se înnegresc. Aglomerările de spori roz pot fi vizibile în aceste leziuni. Sporii supraviețuiesc pe resturile plantelor atacate.

Prevenire

Împotriva acestei boli se poate aplica o combatere integrată formată din măsuri agrotehnice cum ar fi strângerea și arderea resturilor vegetale infectate, arăturile adânci după defrișarea culturii și rotația culturilor.

Căderea plantuțelor (Pythium ultimum)

Infecția și evoluția acesteia sunt favorizate de temperatura de 18-30° C și umiditate de peste 90%. Udarea în exces, asociată cu lipsa aerisirii, pot duce la pierderea rapidă a plăntuțelor din răsadniță.

În faza de cotiledoane, până la apariția a 2-3 frunze adevărate, țesuturile tulpiniței de la nivelul solului se înnegresc, se înmoaie, devin apoase și se descompun. Ca urmare, din tulpiniță rămân numai firișoare albe, ceea ce atrage după sine căderea plăntuțelor pe sol. Plăntuța căzută se îngălbenește și apoi putrezește, astfel în- cât în răsadniță apar goluri, vetre de atac, care în condiții favorabile se extind cu rapiditate, dacă nu se iau măsuri de combatere la timp.

Prevenire

Se va acorda o mai mare atenție măsurilor menite să prevină infecțiile în cursul răsăririi și în primele faze de creștere. Pentru aceasta, amestecul de pământ va fi dezinfectat termic sau chimic și se va trata sămânța. Udarea se face cu măsură, evitându-se excesul de apă.

Făinarea ardeiului și tomatelor (Leveilulla taurica)

Făinarea este favorizată de vremea uscată, cu temperaturi de peste 26° C. Irigarea prin aspersie stânjenește evoluția bolii, aceasta fiind mai frecventă în serele și solariile cu udare la sol.

Făinarea endofită se manifestă prin pete galben-aurii, cu contur poligonal, vizibile pe fața superioară a frunzei și cu un puf alb pe fața inferioară. Petele se extind și se unesc, determinând căderea frunzelor.

Făinarea epifită apare ca un puf alb, răspândit pe toate organele verzi, dar mai ales pe fața superioară a frunzelor. Frunzele atacate se deformează, se îngălbenesc și se necrozează lent.

Făinarea cucurbitaceelor (Sphaerotheca fuliginea)

Făinarea este favorizată de vremea uscată, cu temperatui peste 26 C. Spre deosebire de mană și bacterioză, atacu făinare este frânat de prezența picăturilor de apă pe orgar plantei.

Boala atacă toate organele aeriene ale plantelor: frunze, flori, vreji și fructe. Pe frunze apar pete albe, mari, pâsloase, care devin pulverulente (făinoase), odată cu formarea fructificațiilor ciupercii.

Frunzele, acoperite în întregime de ciupercă, se brunifică și se usucă, atârnând pe plante. Ca urmare, fructele rămân mici, zbârcite, lipsite de suculență și aromă.

Mana cartofului (Phytophthora infestans)

Mana este o ciupercă care se dezvoltă intracelular, pătrunde în plantă prin stomate, pe toate organele verzi ale plantei. Perioada de incubație variază între 4 – 11 zile, în funcție de temperatură și umiditate. Temperatura optimă pentru germinarea zoosporilor și producerea infecției este de 12-13. C. Infecțiile directe produse prin filamente de infecție sunt favorizate de temperaturi de 22- 24° C. Infecția are loc în două perioade diferite ale anului: primăvara (mai-iunie) când boala apare pe frunze, tulpini și mai târziu, pe tuberculi. Mana poate infecta tuberculii cu ajutorul conidiilor eliberate de pe organele aeriene, care sunt spălate de pe frunze, de ploaie, și antrenate în sol la adâncime. în contact cu tuberculii conidiile germinează, iar filamentul de infecție pătrunde prin răni, lenticele, sau direct prin epiderma din dreptul ochilor. Infecția din luna august poate fi mai mult sau mai puțin severă în funcție de condițiile climatice și de presiunea de infecție anterioară, care se manifestă adeseori pe tuberculi. Tuberculii se pot infecta și în timpul recoltării sau păstrării în depozite, prin venirea lor în contact cu vrejii afectați, cu pământul de la suprafața solului în care se găsesc numeroase conidii sau cu tuberculii infectați. Prezența rănilor pe tuberculi mărește posibilitatea de infecție.

Mana se manifestă pe toate organele plantei, la început pe frunze sub forma unor pete gălbui, neregulate și nedelimitate. Cu timpul petele confluează, se brunifică, iar țesuturile se distrug. Pe fața inferioară a frunzei, în dreptul petelor se formează un puf alb-cenușiu constituit din organele de reproducere ale bolii (conidiofori și conidii). Pe tulpini apar pete brune, care provoacă înnegrirea și uscarea în întregime a tufelor. La tuberculi atacul nu se recunoaște încă de la început, decât dacă se secționează, observându-se un inel brun care progresează spre centru sub forma unor dungi brune. Mai târziu, atacul pe tuberculi se manifestă prin apariția unor pete brune adâncite în țesut.

Mana cepei (Peronospora destructor)

Condițiile optime pentru infecție sunt: umiditatea mare (timp de aproximativ 10 ore) și temperatura peste 10° C. Pe vreme caldă (30° C) și uscată, boala îȘi oprește dezvoltarea, leziunile se usucă și fructificațiile ciupercii pier, însă riscul de infecție rămâne.

Atacul apare pe frunze, tijele florale și bulbi, fiind atacate atât culturile de arpagic, culturile destinate producerii de bulbi, cât și culturile semincere. Pe frunze apar pete alungite, gălbui, pe care se formează un puf cenușiu-violaceu. Țesuturile invadate de ciupercă se înmoaie, frunza se usucă sau se așterne pe sol și putrezește. Ca urmare, bulbii nu se mai dezvoltă, rămân mici și au consis- tență slabă, se înmoaie și putrezesc pe durata păstrării.

Mana cucurbitaceelor (Pseudoperonospora cubensis)

Infecția este favorizată de prezența picăturilor de apă pe frunze, nebulozitate prelungită și temperatura de 16-22 C.

Pe frunze apar pete numeroase de culoare verde-gălbuie, care devin galbene și în final brun-deschise. Mai frecvent, petele au formă poligonală, fiind limitate de nervuri. Pe fața inferioară a frunzei apare un puf cenușiu-violaceu, acesta fiind fructificația ciupercii. în urma atacului, frunzele se usucă și cad. În condiții favorabile atacului, se produc infecții puternice la tecile frunzelor, fapt ce atrage după sine căderea în masă a frunzelor. Florile și fructele tinere care au fost infectate cad sau se usucă. Vrejii infectați prezintă pete brune și se usucă, caz în care atacul duce la compromiterea culturii. Se recomandă respectarea asolamentelor și a densității la plantare.

Mana tomatelor (Phytophthora infestans)

Condițiile favorizante pentru infecție sunt: temperatura de 15-18° C și prezența picăturilor de apă pe frunze.

Sunt atacate toate organele aeriene. Pe frunze apar pete mari, de culoare verde-cenușie, cu puf albicios pe fața inferioară a frunzei. Țesuturile atacate se brunifică și se usucă. La inflorescențe, infecția apare pe părțile verzi (pedunculi și sepale), ducând la brunificarea și căderea florilor.

Atacul pe fructe este, de asemenea, frecvent și grav. Se manifestă de la legarea fructului și până la coacere. De obicei, în jurul pedunculului apar pete mari de culoare verde-gălbuie, care apoi devin brun-cenușii. Suprafața petei este denivelată, tare și uscată (prezintă „brazde” concentrice). Petele se extind, brunificarea cuprinde pulpa fructului, infecția putând ajunge până la semințe, care, de asemenea, se brunifică. O bună parte din fructele atacate se desprind și cad.

Ofilirea (ulcerația) bacteriană (Corynebacterium michiganense, Clavibacter michiganensis)

Condițiile optime pentru infecția și evoluția bolii sunt: temperatura 24-28° C ziua, 16-18° C în cursul nopții și umiditatea 85-100%.

Sunt atacate atât rădăcinile, cât și partea aeriană a plantei, în toate fazele de dezvoltare. La plăntuțe apar pe frunze pete rotunde, albicioase, de 1-3 mm diametru. Țesuturile se necrozează în dreptul petelor, iar frunzele atacate puternic se usucă. La plantele dezvoltate, în special în timpul înfloritului, ca urmare a infecției sistemice (prezența bacteriilor în vasele conducătoare) apare fenomenul de ofilire, care începe cu frunzele bazale și cuprinde, treptat, întreaga plantă. La început ofilirea este reversibilă, plantele revenindu-și pe timpul nopții, apoi devine definitivă și plantele se usucă, fapt care duce la declanșarea infectției în fructe și chiar la compromiterea acestora. Fructele infectate sistemic (prin vasele lemnoase) prezintă fascicule brunificate, semințe gălbui sau brune, cu facultate germinativă scăzută. În urma infecțiilor locale (externe), pe suprafața fructelor apar pete circulare, de 1-3 mm diametru, de culoare albicioasă, apoi gălbuie, cu un punct crustos în centru (pete „ochi de pasăre”), care rămân superficial la nivelul pieliței, fară să afecteze semințele.

Prevenire

În câmp se va evita cultivarea în locurile unde s-a manifestat atacul, timp de 4 ani. Resturile de plante infectate (inclusiv rădăcinile) vor fi scoase și arse. Plantele atacate se scot din cultură și se distrug prin ardere. Sămânța trebuie să provină din culturi neinfectate.

Ofilirea fuzariană (Fusarium oxysporum)

Infecția este favorizată de temperatura ridicată (optimă fiind 27-28° C), umiditatea mare a solului și pH-ul acestuia de 5-5,6. Leziunile provocate rădăcinilor, cu ocazia repicatului sau de către nematozi sau alți dăunători, constituie porți de intrare ale infecției.

La plantele infectate de Fusarum oxysporum se instalează veștejirea treptată (mai rar acută), care apare de obicei în faza de înflorire sau fructificare. La ofilirea acută, în condiții de temperaturi ridicate, plantele pier în câteva zile, uscându-se fără să își piardă culoarea verde. În general fenomenul de ofilire durează 1-2 luni, iar plantele atacate stagnează în creștere, se îngălbenesc, se ofilesc și se usucă, acoperindu-se mai apoi, pe vreme umedă, cu un mucegai albicios.

La plantele dezvoltate, manifestarea poate începe odată cu deschiderea primelor flori. La început se observă îngălbenirea frunzelor bazale, urmată de o ofilire lentă, la început reversibilă (plantele își revin în timpul nopții și în zilele răcoroase), apoi definitivă. Ca urmare, fructele rămân mici și se coctimpuriu sau nu ajung la maturitate, semințele din interiorul fructelor sunt brunificate sau îngălbenite. Vasele lemnoase din interiorul tulpinilor și pețiolurilor sunt brunificate.

Prevenire

Cea mai mare importanță în controlul acestei boli o au măsurile preventive: cultivarea de hibrizi toleranți, dezinfecția solului, adunarea și distrugerea prin ardere a resturilor de plante infectate, etc. Se va evita folosirea permanentă a îngrășămintelor chimice care duce la acidifierea solului (azotat de amoniu, superfosfat, etc.)

Pătarea albă a frunzelor (Septoria lycopersici)

Condițiile optime pentru evoluția bolii sunt: temperatura în jur de 25° C și prezenta picăturilor de apă pe plantă. Irigarea excesivă, prin aspersiune, fertilizarea unilaterală cu azot și îmburuienarea culturilor pot favoriza atacuri puternice.

Boala se manifestă în toate fazele de vegetație. Sunt atacate frunzele, tulpinile, pedunculii, sepalele și mai rar fructele. Pe frunze, atacul poate să apară începând din faza de răsad, pe ambele fețe ale limbului foliar, sub forma unor pete albe cu bordură brună și punctișoare brun-negricioase incluse în țesuturi, dar vizibile cu ochiul liber la suprafața petelor.

Atacul evoluează de obicei începând cu frunzele de bază și urcă treptat spre vârful plantei. Pe frunze apar pete brune, de dimensiuni mici (1-4 mm diametru), cu centrul albicios și puncte negre în porțiunea centrală. În dreptul petelor, țesuturile se necrozează, frunza se deformează, se răsucește și se usucă. Pe tulpini apar pete cenușii, cu puncte negre pe suprafață. în condiții foarte favorabile, tulpina poate fi ștrangulată, fapt ce duce la uscarea vârfului plantei.

Pătarea brună a tulpinii și fructelor la cucurbitacee (Didymella bryoniae)

Factorul esențial în producerea infecțiilor al reprezintă umiditatea atmosferică ridicată, provenită din rouă, ceață sau ploaie. Temperatura optimă pentru apariția bolii este cuprinsă în intervalul 16-24 C. Agentul patogen supraviețuiește în resturile vegetale sau în flora spontană, acestea fiind sursele producerii infecțiilor primare, atunci când se întrunesc condițiile optime de umiditate. În urma infecției primare, prin exudatul produs pe leziuni, se eliberează spori. Aceștia sunt purtați de la o plantă la alta prin picăturile de apă și duc la apariția infecțiilor secundare. Pentru progresarea infecțiilor este necesară o perioadă mai îndelungată, în care umiditatea să persiste la nivelul frunzelor.

Pe frunze, infecția se manifestă prin apariția de pete circulare sau de diferite forme, de culoare maronie. Leziunile apar mai intâi pe marginea frunzelor după care se extind rapid, cauzând curbarea, ofilirea și în final uscarea acestora. Pe pețiolii frunzelor și tulpină, leziunile apar sub formă de crăpături, cu aspect umed, de culoare maronie. Aceste leziuni secretă un exudat de culoare roșiatică. Pe fructe, simptomele pot să apară oriunde pe suprafața acestora. La început, apar pete mici, cu aspect umed, după care se măresc, capătă O culoare maronie-neagră și secretă exudat de culoare roșiatică. Infecția duce la scăderea producției, deprecierea calității acesteia și chiar pierderea plantelor.

Prevenire

Rotația culturilor și arătura adâncă ajută la diminuarea riscului de apariție al bolii, prin reducerea rezervei de spori pentru infecția primară. Limitarea perioadei în care frunzele stau umede este esențială în controlul infecției, de aceea, nu se recomandă depășirea densității optime la plantare. Se recomandă, de asemenea, a se evita irigarea prin aspersie.

Pătarea cafenie a tomatelor (Cladosporium fulvum – Fulvia fulva)

Infecțiile sunt favorizate de temperatura ridicată, umiditate peste 95%, nebulozitate persistentă, lipsa aerisirii și prezența picăturilor de apă pe frunze.

Ciuperca atacă frunzele plantelor dezvoltate, simptomele manifestându-se prin pete galbene pe fața superioară a frunzei, cărora le corespunde pe fața inferioară un puf alb în prima zi), apoi cafe- niu și, în cele din urmă, brun-violaceu. Țesuturile atacate se necrozează, frunzele se usucă de timpuriu, începând cu cele de la bază, având drept consecință o recoltă mică, cu fructe de calitate inferioară. Este o boală prezentă în spațiile protejate, dar în anii umezi se întâlnește și în câmp.

Prevenire

Conducerea corespunzătoare a factorilor de vegetație în spațiile protejate, cum ar fi: aerisirea, respectarea densității la plantare, cultivarea de hibrizi toleranți, previn apariția infecției. O atenție sporită se va acorda aplicării undei irigări moderate în timpul perioadei de vegetație. Distrugerea resturilor vegetale precum și dezinfectarea serelor și solariilor previn apariția bolii.

Pătarea frunzelor și băsicarea fructelor (Xanthomonas campestris pv. vesicatorian)

Temperatura optimă de dezvoltare a bacteriilor este cuprinsă între 22-30° C. Umiditatea atmosferică ridicată și precipitațiile frecvente, favorizează deasemenea producerea infecției.

La răsaduri apar pete albicioase, circulare, de 1-4 mm diametru, asemănătoare celor produse de Corynebacterium. În câmp, pe frunze, apar pete galben-verzui, cu dimensiuni de 1-2mm, plasate de-a lungul nervurilor și pe marginea frunzei, având zona translucidă în jur și exudat pe fața inferioară. Mai târziu petele se brunifică, având centrul negricios. Frunzele atacate se deformează, țesuturile se necrozează și se mărunțesc. Pe tulpini apar pete asemănătoare, de formă alungită, iar pe suprafața lor se formează mici verucozități. Florile atacate avortează.

Simptomul caracteristic se întâlnește la fructele verzi sub forma unor vezicule izolate sau unite, gălbui, ce devin apoi brune și în final, cenușii. Epiderma se sfâșie, lichidul din vezicule se scurge, petele se usucă, prezentând un aspect crustos. Fructele atacate sunt depreciate calitativ, pierzându-și valoarea comercială.

Prevenire

Se acordă atenție deosebită rota- ției culturilor și distrugerii resturilor de plante intectate.

Pătarea unghiulară (Pseudomonas syringae pV. lachrymans)

Infecșia este favorizată de umiditate ridicată (peste 90%), prezența picăturilor de apă pe organele aeriene ale plantelor și temperatura cuprinsă între 18-28 grade C.

Atacul se manifestă la toate organele aeriene ale plantelor. Pe cotiledoane apar pete mici, hidrozate, brune. Pe frunze apar pete unghiulare (limitate de nervuri) de 2-7 mm, mai inchise la culoare (în comparație cu țesuturile lipsite de atac). Petele devin mai apoi cenușii-albicioase fiind izolate sau confluente.

Pe vreme umedă, la suprafața petelor se observă prezența unor picături vâscoase – exudatul bacterian, care, uscandu-se, apare ca o crusta zdrențuită. Florile infectate cad. Pe fructe apar pete mici (1-3 mm), adâncite în țesuturi. Fructele atacate se deformează și parcă plâng (de aici și numele lachrymans).

Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea)

Atacul ciupercii Botrytis cinerea este favorizat de umiditatea ridicată (peste 95%, mai multe zile la rând), lipsa aerisirii, nebulozitatea persistentă, fertilizarea și udarea excesivă, precum și prezența leziunilor pe plante (provocate de grindină sau prin lucrări de copilit, cărnit, defoliere, etc.). Prezența polenului scuturat din flori, pe tulpini și frunze, favorizează germinarea sporilor și producerea infecțiilor.

Apare mai întâi pe frunzele bazale, senescente, uscate, formând un mucegai cenușiu. De aici ciuperca trece pe tulpini, frunze, pedunculi, flori și fructe. Pe toate organele verzi apar porțiuni verzi-gălbui, decolorate, care devin brune sau cenușii, fiind acoperite de un mucegai cenușiu. !esuturile acoperite de mucegai se înmoaie și putrezesc. Atacul pe tulpină duce la ofilirea și uscarea întregii plante. Frunzele atacate se ofilesc și putrezesc, iar florile infectate cad. Cel mai păgubitor este atacul care se extinde de la pedunculul infectat pe fructele verzi, sub forma unor pete cenușii.

Putregaiul cenușiu al cepei (Botrytis alli)

Condiții de infecție în câmp, boala este favorizată de umiditatea ridicată, vremea noroasă și caldă. În depozit, lipsa aerisirii, temperatura ridicată, păstrarea în strat gros a bulbilor insuficient uscați, lezați, necu- rățați de foile murdare și zdrentțuite, sunt factori ce favorizează evoluția patogenului.

Pe frunze apar pete mici (1-3 mm), albe, dispuse spre vârf. La atac intens frunzele se usucă. Spre sfârșitul vegetației, atacul apare la colet, care se înmoaie și putrezește, ducând adesea la uscarea prematură a părții aeriene a plantelor.

La bulbi, infecția poate să apară în câmp (înmuierea vârfului), iar mai frecvent în cursul depozitării. Pe foile cărnoase ale bulbului se formează un mucegai brun-cenușiu, care la început poate fi mascat, dezvoltându-se sub foile uscate (brune) ale bulbului, dar care apoi devine vizibil la exterior și poate cuprinde treptat tot bulbul.

Verticilioza sau ofilirea micotică (Verticillium dahliae)

Condiții de infecție Infecțiile sunt favorizate de udarea abundentă și continuă, după plantare. Ofilirea se accentuează în perioadele calde, secetoase, mai ales dacă în sol există o concentrație mare de săruri.

Verticilioza este o boală cu evoluție lentă, deși infecția apare adesea după plantare, primele simptome se observă abia după înflorit sau chiar mai târziu, în plină fructificare.

Frunzele, începând cu cele de la bază, prezintă zone de îngălbenire pe jumătate din limb, iar apoi se răsucesc spre fața superioară și se ofilesc. Ulterior, îngălbenirea și ofilirea se extind treptat spre vârful plantei. În secțiuni transversale prin tulpină și rădăcina plantei cu semne de ofilire, se constată brunificarea inelului de vase conducătoare.

Plantele atacate se dezvoltă slab, dau un număr mai mic de fructe, cu dimensiuni reduse, care se zbârcesc datorită consistenței scăzute.

Prevenire

Transmiterea la cultura urmåtoare se realizează prin intermediul resturilor infectate și prin semințele provenite de la plantele bol- nave. Altă sursă de infecție sunt și buruie- nile, de aceea trebuie curățat bine terenul de resturi vegetale și buruieni, strânse și arse. După plantare, se va uda cu zgârcenie în prima săptămână, atât cât să se mențină plantele în viață.

Virusul îngălbenirii și răsucirii frunzelor de tomate (Tomato yellow leaf curl viruse – TYLCV)

Produce pagube însemnate la culturile de tomate în zonele cu climat tropical și subtropical, mai rar în zonele temperate. Virusul este transmis exclusiv prin musculița albă a tutunului (Bemisia tabaci), în Europa întâl- nindu-se mai des în țările cu ierni blânde, deoarece vectorul nu supravie- țuiește la temperaturi scăzute. Musculița albă a tutunului este dăunator de carantină și în România. Virusul poate fi găzduit de mai multe plante: fasole, ardei, tomate, unele specii floricole dar și buruieni.

Plantele tinere infestate se opresc din creștere, manifestând fenomenul de piticire. Frunzele nu mai cresc, au dimensiuni reduse, cu marginile răsucite în sus, deseori, îngălbenite. Florile avortează și planta nu mai leagă. Dacă infecția a survenit după legarea fructelor, deseori acestea cad. Virusul infectează și ardeiul dar acesta nu prezintă simptome, fiind însă o sursă de infecție pentru culturile de tomate.

Prevenire

Nu există tratament pentru această viroză, de aceea măsurile preventive sunt foarte importante: monitorizarea populației și controlul riguros al musculiței albe a tutunului, îndepartarea buruienilor și a resturilor vegetale imediat după termi- narea recoltării, îndepartarea imediată a plantelor ce prezintă simptome din cultură, folosirea de hibrizi toleranți de tomate, dar și de ardei, atunci când sunt plantați în apropierea culturilor de tomate.

Virusul petelor de bronz (Tomato spoted wilt virus – TSWV)

Virusul petelor de bronz este răspandit prin intermediul diferitelor specii de tripși, transmis numai de adulți, dominant în transmitere fiind Frankliniella occidentalis. Insectele infectate își pot menține capacitatea de infecție toată viața, transmiterea fiind de tip persistent.

Primele simptome apar prin colorarea în roșu-brun a vârfurilor de creștere, urmată de apariția unor pete cu marginea difuză, de culoarea bronzului sau brună. Începând cu aceste frunze întreaga plantă se ofilește treptat. Pe tulpini și pețioli apar pete de culoarea bronzului care, odată cu necrozarea țesuturilor, devin brune. Infecțiile timpurii duc la piticirea plantelor, iar fructificarea este redusă. Pe fructele verzi pot să apară pete mici de culoare brun-neagră, iar pe fructele coapte pot apărea desene inelare roșii și galbene, unde epiderma se necrozează și se adâncește în pericarp.

Prevenire

Deoarece nu există tratament pentru aceas- tă boală se recomandă utilizarea cu strictețe a măsurilor profilactice preventive în cultură, precum utilizarea capcanelor lipicioase albastre, pentru monitorizarea apariției și a densității populațiilor de tripși; tratamente la acoperire, cu insecticide specifice, pentru combaterea tripșilor, începând cu faza de răsad; eliminarea plantelor infectate la primele simptome și arderea lor, distrugerea plantelor gazdă (buruieni, atât din cultură, cât și din vecinătatea acesteia); folosirea hibrizilor cu toleranță la acest virus.